Mare fignea e sa te pornest cu trenu’! Si mai ales cand trenu’ apatine de Caile Ferate Moldovenesti!
… Bucuresti. Gara de trenuri. Ora 19.40. Peste 10 minute se porneste trenul “Moldova” cu destinatia Chisinau. Tat ghini, numai ca trenul inca nu e tras. V-o 400 de cijici inghetati se imbulzesc pe peron si belesc ochii, poate vine, da’ poate nu. Din toata tusovka, doar jumatate este posesoare de bilete. Ceilalti spera sa proskoceaska fara. Bagaje, nervi, burti ghiortzaind de foame (mai ales a studentilor).
Mai raman 5 minute pana la plecare, in sfarsit vine si trenul. Se opreste alene, sar provodnicii din vagoane. Lumea se impinge, se invalmaseste, alearga sa-si gaseasca vagonul. Tropotul e general, hoarda sneseshte tot in cale, romici, caini, nevajno. Eu, cu ciumandanul pe roti falfaind pe asfalt, cu mama falfaind din urma, alerg repede la vagonul trei. Acolo – tolkucika de v-o 50 de oameni, majoritatea fara bilet. Zghiara ca vor si ei. Provodnitza, o moldavanka tzapana in shele, se tine de vagon, tzine kiept cu brio la doritorii de a se katzara si striga “Numa’ shei cu bilete, locuri nu-s, nu cu bilete am dzys... tu un-te-mpinji? Ai bilet, n-ai? Propusteshte pi shei cu bilete! Fashitz looooc...Trenu' amuian se pornesteee!” Imbrancesc v-o doi tziuriuci, pe doi ii turtesc cu ciumandanu (kakaia raznitza, au sau n-au bilet? Important e s-o urc pe mama la tren), vrode kak am simtit ceva trosnind sub talpa, ma inshibg la scara si arat biletu la shei tzapana in shele. “Aha,” zice “locu’ patruzashcinci, sio, intratz... unu am dzys... UNU!”. In timp ce a noastra vorbea, m-o palit un iz de jin fermentat de asara in stomac, zalivit din nou cu piva. Pe cuvantul meu ca aista era buchetul care tzyshnea din adyncurile provodnitzei. Caroce, a noastra era bata clei. Nu am avut timp sa ma mir, ca toata hoarda moldo-vlaha m-o si luat pe sus. Abia am reusit sa urc ciumandanu si cu mama pe ciumandan. Nu stiu prin ce minune s-a prelins toata lumea in 5 minute prin vagoane, in orice caz, trenul a pornit la timp.
La tot balciul asta, stateau fratii romani si se uitau dintr-o parte si se tyrshau cu mare pofta. De la hamal pana la politia din gara. Am vazut si vreo doua javre care rynjeau, ironic parca.
Apoi, am si eu o rugaminte la Caile Noastre Ferate: nu am pretentia sa nu dugheasca provodnicii (absurd, da?), da’ sa traga macar trenul cu 20-30 de minute inainte de plecare... Sa reuseasca lumea sa urce la tren fara sa se calce pe barbi. Ca... ne facem de rusine.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu